Uluitor: FC Barcelona l-a refuzat pe Erling Haaland și nu a vrut să-l transfere pe Paul Pogba de la Juventus!

Uluitor: FC Barcelona l-a refuzat pe Erling Haaland și nu a vrut să-l transfere pe Paul Pogba de la Juventus!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ariedo Braida, fostul director sportiv al catalanilor, a povestit cum FC Barcelona a ratat transferurile unor fotbaliști precum Erling Haaland sau Paul Pogba pe Nou Camp.

Braida se află într-o dispută legală cu clubul spaniol, după ce șefii au decis să îi rezilieze unilateral contractul.

Șefii Barcelonei au crezut că Erling Haaland nu are profilul jucătorului care s-ar plia pe stilul de joc al echipei

Într-un interviu pentru Marca, cu câteva zile înaintea meciului de UCL dintre Barcelona și Juventus, Ariedo Braida a făcut declarații pe marginea câtorva subiecte legate de situația de la clubul catalan.

Întrebat ce s-a întâmplat între el și cei din conducerea Barcelonei, Braida a spus că: „Am mers la Barcelona pentru că mi s-a cerut să merg acolo. La început a fost destul de bine, mi-au explicat că vor face o comisie sportivă pentru transferuri care să fie formată din președintele Bartomeu, vicepreședintele Bordas, Jordi Mestre, Albert Soler și eu.

Părea că așa vor face, dar apoi s-au oprit. Am lucrat mulți ani la un club mare, similar Barcelonei, la AC Milan. Se pare că nu au apreciat asta la Barcelona. Asta e, mergem mai departe. Pe 1 decembrie avem fixată data la tribunal. Dar eu cred că nu vom ajunge până acolo, pentru că eu sper și vreau să găsim o soluție până la acea dată”.

În legătură cu activitatea sa de la clubul catalan, Braida a dat de înțeles că nu a fost luat foarte în serios de șefii săi, care nu au luat în considerare niciuna din sugestiile de jucători ale fostului director sportiv:

„Ei nu mi-au dat mie responsabilitatea și au pus pe alții să ia hotărârile astea. Eu studiam fotbaliști și propuneam nume, cum ar fi Haaland care este acum la Dortmund, pe vremea când încă evolua în Norvegia.

Dar la Barcelona mi-au spus nu, el nu are profilul de jucător pentru Barcelona. Am propus alți jucători din Italia, cum ar fi Barella, care e acum la Inter, sau Zaniolo, care joacă la Roma. Dar dacă nu ai responsabilitatea să faci asta, pentru că au fost puși alții să o facă, nu ai ce face. Eram izolat”.

Cum a mers degeaba în Italia pentru transferul lui Paul Pogba

În ceea ce privește subiectul Paul Pogba la FC Barcelona, Braida povestește plin de sinceritate că șefii catalani nu au vrut niciodată, cu adevărat, să îl ia pe starul francez de la Juventus:

„Nu este o minciună. Eu și Albert Soler am fost la Milano și ne-am întâlnit cu șefii lui Juventus, dar, în ciuda discuțiilor, nu a existat o intenție reală de a-l transfera din partea Barcelonei. De fapt, Pogba a rămas la Torino în acea vară și nu a mai mers la o altă echipă”.

Întrebat ce părere are despre Lionel Messi, pe care l-a cunoscut în perioada în care a lucrat la Barcelona, Braida a declarat: „Le-am spus jurnaliștilor italieni în această vară că el va rămâne. Messi este un fotbalist mare, unic, un jucător individualist. Cred că Barcelona este un club uriaș și că este sinonim cu Messi. El este numărul unu”.

 

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×